Unt irlandez si amintiri romanesti

vizual-unt

Kerrygold, untul irlandez realizat din lapte de la vacute hranite cu iarba proaspata pana la 11 luni pe an, m-a provocat sa ma gandesc ce reprezinta untul in viata mea si sa rascolesc prin cufarul cu amintiri. M-a pus pe ganduri si am dat numai de amintiri frumoase, chiar delicioase si aromate.

Imi place foarte mult untul la micul dejun, dar si in alte momente ale zilei, inglobat in fel de fel de preparate si chiar si in deserturi fabuloase. Mereu exista unt la mine in frigider si, mai nou, unt irlandez Kerrygold, exponent al naturii pure irlandeze si al vacutelor fericite, care pasc iarba aproape tot timpul anului si care au spatiu din belsug (microferme si pasuni cat vezi cu ochii, caci in Irlanda media este de 2 vacute pe hectar, deci cu totul impresionant!). Dar nu despre mine vreau sa va povestesc, ci despre un alt pasionat de unt…

unt-cremos-kerrygold

La fel ca mai toate lucrurile cu iz de poveste, si cele ce urmeaza s-au petrecut la tara, mai exact intr-un sat dintre Vrancea si Galati. In timpul verii, mereu stateam la bunica mea, facandu-mi de lucru prin jurul casei. Aveam companie selecta: un catel jucaus, de talie medie, bucuros din calea-afara ca are partener de joaca toata vara, precum si cateva pisici care ba poposeau la noi, ba la vecini – dupa cum aveau chef si dupa cum simteau mirosul de mancare šŸ™‚ Printre ele, un motanel mai tanar de un an cred, negru complet, ajungea adesea sa toarca la mine in brate, pe prispa, in jurul pranzului. Dar inainte de „somnul de amiza”, acest motanel mai avea un obicei: se auto-invita la micul dejun.

Nu aveam tocmai o masa imbelsugata, dar de cele mai multe ori bunica avea unt si miere – desertul meu preferat (mai ales ca pe vremea aceea nu prea puteai sa cumperi dulciuri ambalate, iar bucuria copiilor era mai simpla si fara branduri comerciale, fara surprize de colectionat etc). Cand stateam la masa, motanelul brusc aparea pe dedesubt si incepea sa se frece de picioarele mele. Daca nu-l bagam in seama, ma lovea cu labuta sa ma faca atent (practic ma zgaria putin, dar atent, cat sa nu ma doara tare si sa nu lase urme; avea tehnica šŸ˜‰ ). In cele din urma, daca vedea ca nu ajunge nimic bun la el acolo jos, mi se catara in brate si incerca sa mi se bage in suflet, in speranta ca ii voi oferi ceva.

Dintre toate cele de pe masa, mereu untul il fascina cel mai mult. Si tare fericit era cand ii taiat si lui o bucatica si i-o puneam pe jos, cat sa-si rasfete boticul. Pentru ca untul era deja aproape topit de caldura verii, ii ajungea nu doar pe nas, ci si pe mustati. Tacticos, la final se curata complet, astfel incat sa nu lase urme si sa ma dea de gol bunicii, care nu aprecia la fel de mult ca mine torsul de fericire al motanului dupa o portie de unt… Banuia oricum bunica ceva, caci doar parca prea repede se termina untul si trebuia sa mearga iar prin sat sa mai cumpere.

Intr-o alta vara, mai aveam adesea cu noi un alt pofticios, de fapt o pofticioasa. Este vorba de fetita unor vecini, care ramanea in unele zile la bunica mea. Fetita avea in jur de 2 ani si stia doar cateva cuvinte, gen apa, papa, mama, tata, bun si… unt šŸ™‚ Nu il spunea tocmai corect, dar despre unt era vorba. Si asta dupa ce am invatat-o eu de cateva ori cu untul si mierea. Ajunsese chiar ca de multe ori in loc de „papa” sa spuna direct „unt”, sa il asocieze cu mancarea buna šŸ™‚

Am si eu, desigur, o multime de amintiri legate de unt si toate cu aroma de copilarie. Chiar citeam intr-un articol legat de diete si stiluri alimentare despre faptul ca cel mai adesea pofta are legatura cu amintirile: cand simtim miros de cozonac, ne amintim de masa de Paste sau de Craciun, la bunici; la fel si cu untul, si el este cu siguranta in multe „fotografii” in mintea noastra.

kerrygold-untAcum, asociez untul inevitabil cu Kerrygold, disponibil si in tara noastra. Este un unt deosebit, in sensul ca este realizat din lapte de la vacute „grass fed” (termenul international pentru perioada lunga de hranire numai cu iarba). Si asta in conditiile in care in Romania vacile se hranesc cu iarba circa 7 luni pe an, iar restul de 5 luni cu fan. Irlanda castiga astfel fara drept de apel acest „meci” cu Romania, la capitolul „unt”. De ce conteaza asa de mult hrana cu iarba? Stiti foarte bine ca hrana vacilor se resimte in laptele lor, deci implicit si in untul astfel rezultat. In plus, vacile de acolo sunt fericite, fara stres, cresc libere pe pajisti enorme, fara a concura pentru iarba (este de ajuns pentru toate, oricand).

vaci-kerry-2

18 Comments on "Unt irlandez si amintiri romanesti"

  1. Daca traiai copilaria in alte vremuri, aveai selfie cu tine si motanul, ba chiar strangeati o multime de like-uri pe facebook :))

  2. Iti dai seama ca acum unele pisici se delecteaza cu Kerrygold, nu? In special in Irlanda banuiesc ca au in meniu destul de des.

    • Da, fii sigura! Mai nou, si in Romania probabil, incet-incet… ca tot sunt pisicile acum obisnuite si la noi cu delicatesele. Vezi orice raion de mancare pentru pisici din hipermarket sau petshop.

      • Exact! Viata de pisica. Si cred ca si cateii sunt tot pe-acolo, sigur apreciaza si ei inclusiv untul.

        • Daca dau de el, da… Cateii sunt si mai putin pretentiosi. Stii ca mancarea de caine (cea speciala) este mai putin buna decat cea de pisica… deci, mai modesti catelusii.

  3. Ce dragut!!! Parca il si vad cu mustatile murdare de unt si apoi simandicos curatandu-se cu labutele…

  4. Poza aia cu untul putin topit este dementiala! Mi se face pofta de niste clatite americane preparate cu unt din asta!

  5. Sa ma inviti si pe mine. Si eu stiu sa fac, chiar am mancat ultima data cu vreo doua-trei saptamani in urma.

  6. Eu stiu un pisoi mare amator de iaurt, dar sigur n-a descoperit untul inca :)))

  7. La cat de dulce este Kerrygold, cine ar putea rezista…

  8. Frumoasa povestirea!

    Iti dai seama cate povesti cu unt sunt prin Irlanda

Leave a comment

Your email address will not be published.


*