Cum sa alegi un epilator astfel incat sa ai performanta la pret mic

Exista epilator ieftin si bun? As spune ca exista… epilatoarele sunt printre produsele care au ajuns sa aiba un cost de fabricatie foarte mic, in ciuda performantelor moderne. Astfel, poti gasi adevarate chilipiruri in magazinele gen eMag (adica pe net), dar si in hipermarketuri. Cel mai bine este sa „vanezi” preturile reduse, caci un epilator ieftin si bun este… si mai ieftin si bun 🙂 daca este impachetat cu discount considerabil.

Cu titlul de exemplu, va spun ca adesea am gasit in magazine produse cu pret de referinta in jur de 250 – 300 de lei, vandute cam la 125 – 200 de lei. Exista chiar aparate sub 100 de lei (in promotii in special), care nu sunt nici ele rele deloc, doar ca au functii de baza, nu au alte accesorii etc.

Personal, am avut un epilator Braun cumparat prin… 2009, daca nu gresesc. In ciuda faptului ca l-am scapat de mai multe ori 😀 s-a descurcat mai mult decat onorabil pana anul trecut, deci in 2016. Si asta in conditii de folosinta regulata – eu cu epilat, partenerul cu tuns barba (multe epilatoare au practic si functia asta). Era un produs mediu, cand l-am cumparat nu cred ca am platit prea mult pentru el, l-am luat dintr-un hipermarket.

Cu cateva luni in urma, dupa multe analize si studiere de recomandari de shopping pe internet, am ales totusi un Philips, caci mi s-a parut ca gama este mai accesibila, iar raportul calitate / pret este foarte bun. Am platit in jur de 150 de lei pe un epilator comercializat la pret standard de vreo 270 de lei. Desigur, astfel de produse sunt adesea in promotii, deci este bine sa nu te grabesti foarte tare sa cumperi, dara nu este o urgenta. In decurs de 2-3 saptamani, sigur apar promotii in marile magazine.

Sincer, mi-a fost greu sa decid intre mai multe modele, toate de la Philips. Toate promiteau fel de fel de chestii, asemanatoare pana la urma, insa totusi diferite 🙂 Si eu care doream doar un epilator foarte bun si cat mai ieftin… Mi-am facut curaj si am ales un model Care Edition – Philips Satinelle, care promite minima durere la epilare. Si chiar este cool! In mare, cand alegeti un epilator, analizati ce peformante are (cu ce „se lauda”), ce accesorii (de exemplu unele au fel de fel de capete si chiar o manusa speciala), daca se pot folosi in mediu umed sau / si uscat etc.

„Epilatorul Philips Care Edition este prevazut cu un cap de ras suplimentar, astfel incat sa beneficiezi de o radere precisa in zonele sensibile. Forma sa rotunjita urmeaza contururile zonei inghinale sau axilare, pentru o radere precisa, simpla. Pentru un aspect si mai ingrijit, capul de tundere pentru zona inghinala tunde parul la 0.5 mm” – iata doar cateva detalii exprimate chiar de cei de la Philips in prezentarea produsului.