copilarie – www.ElenaIancu.com

Unt irlandez si amintiri romanesti

Kerrygold, untul irlandez realizat din lapte de la vacute hranite cu iarba proaspata pana la 11 luni pe an, m-a provocat sa ma gandesc ce reprezinta untul in viata mea si sa rascolesc prin cufarul cu amintiri. M-a pus pe ganduri si am dat numai de amintiri frumoase, chiar delicioase si aromate.

Imi place foarte mult untul la micul dejun, dar si in alte momente ale zilei, inglobat in fel de fel de preparate si chiar si in deserturi fabuloase. Mereu exista unt la mine in frigider si, mai nou, unt irlandez Kerrygold, exponent al naturii pure irlandeze si al vacutelor fericite, care pasc iarba aproape tot timpul anului si care au spatiu din belsug (microferme si pasuni cat vezi cu ochii, caci in Irlanda media este de 2 vacute pe hectar, deci cu totul impresionant!). Dar nu despre mine vreau sa va povestesc, ci despre un alt pasionat de unt…

La fel ca mai toate lucrurile cu iz de poveste, si cele ce urmeaza s-au petrecut la tara, mai exact intr-un sat dintre Vrancea si Galati. In timpul verii, mereu stateam la bunica mea, facandu-mi de lucru prin jurul casei. Aveam companie selecta: un catel jucaus, de talie medie, bucuros din calea-afara ca are partener de joaca toata vara, precum si cateva pisici care ba poposeau la noi, ba la vecini – dupa cum aveau chef si dupa cum simteau mirosul de mancare 🙂 Printre ele, un motanel mai tanar de un an cred, negru complet, ajungea adesea sa toarca la mine in brate, pe prispa, in jurul pranzului. Dar inainte de „somnul de amiza”, acest motanel mai avea un obicei: se auto-invita la micul dejun.

Nu aveam tocmai o masa imbelsugata, dar de cele mai multe ori bunica avea unt si miere – desertul meu preferat (mai ales ca pe vremea aceea nu prea puteai sa cumperi dulciuri ambalate, iar bucuria copiilor era mai simpla si fara branduri comerciale, fara surprize de colectionat etc). Cand stateam la masa, motanelul brusc aparea pe dedesubt si incepea sa se frece de picioarele mele. Daca nu-l bagam in seama, ma lovea cu labuta sa ma faca atent (practic ma zgaria putin, dar atent, cat sa nu ma doara tare si sa nu lase urme; avea tehnica 😉 ). In cele din urma, daca vedea ca nu ajunge nimic bun la el acolo jos, mi se catara in brate si incerca sa mi se bage in suflet, in speranta ca ii voi oferi ceva.

Dintre toate cele de pe masa, mereu untul il fascina cel mai mult. Si tare fericit era cand ii taiat si lui o bucatica si i-o puneam pe jos, cat sa-si rasfete boticul. Pentru ca untul era deja aproape topit de caldura verii, ii ajungea nu doar pe nas, ci si pe mustati. Tacticos, la final se curata complet, astfel incat sa nu lase urme si sa ma dea de gol bunicii, care nu aprecia la fel de mult ca mine torsul de fericire al motanului dupa o portie de unt… Banuia oricum bunica ceva, caci doar parca prea repede se termina untul si trebuia sa mearga iar prin sat sa mai cumpere.

Intr-o alta vara, mai aveam adesea cu noi un alt pofticios, de fapt o pofticioasa. Este vorba de fetita unor vecini, care ramanea in unele zile la bunica mea. Fetita avea in jur de 2 ani si stia doar cateva cuvinte, gen apa, papa, mama, tata, bun si… unt 🙂 Nu il spunea tocmai corect, dar despre unt era vorba. Si asta dupa ce am invatat-o eu de cateva ori cu untul si mierea. Ajunsese chiar ca de multe ori in loc de „papa” sa spuna direct „unt”, sa il asocieze cu mancarea buna 🙂

Am si eu, desigur, o multime de amintiri legate de unt si toate cu aroma de copilarie. Chiar citeam intr-un articol legat de diete si stiluri alimentare despre faptul ca cel mai adesea pofta are legatura cu amintirile: cand simtim miros de cozonac, ne amintim de masa de Paste sau de Craciun, la bunici; la fel si cu untul, si el este cu siguranta in multe „fotografii” in mintea noastra.

Acum, asociez untul inevitabil cu Kerrygold, disponibil si in tara noastra. Este un unt deosebit, in sensul ca este realizat din lapte de la vacute „grass fed” (termenul international pentru perioada lunga de hranire numai cu iarba). Si asta in conditiile in care in Romania vacile se hranesc cu iarba circa 7 luni pe an, iar restul de 5 luni cu fan. Irlanda castiga astfel fara drept de apel acest „meci” cu Romania, la capitolul „unt”. De ce conteaza asa de mult hrana cu iarba? Stiti foarte bine ca hrana vacilor se resimte in laptele lor, deci implicit si in untul astfel rezultat. In plus, vacile de acolo sunt fericite, fara stres, cresc libere pe pajisti enorme, fara a concura pentru iarba (este de ajuns pentru toate, oricand).

Papusa mica si grasuta – jucaria copilariei mele

N-am avut o copilarie „cu de toate”, dar asta nu m-a impiedicat sa… copilaresc. Aveam atat jucarii de exterior (bara de covoare de langa bloc, gardurile vecinilor, desene pe asfalt mai mult cu urme de pietre decat cu urme de creta), cat si jucarii de interior (resturi de stofe, boabe de fasole si alte legume, coji de nuca, dar si cateva jucarii „clasice” intr-o stare cat de cat acceptabila).

Ai mei nu o duceau prea bine cu banii, asa ca faceau eforturi majore pentru a trai toti decent; jucariile se incadrau la capitolul „moft”, deci de cele mai multe ori erau jucarii improvizate sau „reciclate”. In cartier, chiar si atunci erau copii cu colectii impresionante, iar cel mai mult ma necajea faptul ca nu aveam o papusa… caci este mai greu sa faci una din materiale si sa nu semene a sperietoare de ciori…

A venit insa si ziua in care am primit cadou o papusa doar a mea. Mi-o amintesc perfect, caci mi-a fost alaturi o lunga perioada: era mica (vreo 15 cm inaltime) si… foarte grasuta. Purta cel putin XXL as spune, dar mie mi se parea grozava. Nu aceeasi parere o aveau si celelalte fete din bloc, care ma priveau de sus cand la intalnirile lor cu „Barbieuri” ma prezentam cu a mea papusa deloc fotomodel… Totusi, papusa era papusa, eu aveam bifata aceasta dorinta si, chiar daca nu era totul ideal, era o situatie care ma multumea cat de cat. Acum imi pare rau ca nu am pastrat-o, ar fi fost un suvenir nepretuit din copilarie…

Si atunci, ca si acum, copiii se intreceau in fel de fel de jucarii. Acum, mereu apar noutati cool, „must have”-uri pentru copii. Mereu exista insa copii care pot avea jucariile dorite si copii – multi – care primesc extrem de putin, din diverse motive, mai ales intr-o societate saraca precum cea romaneasca. Din fericire, tocmai copiii modesti au capacitatea de a se multumi cu putin, de a nu „pune la suflet” si de a se bucura de micile placeri, poate chiar mai mult decat cei care primesc la comanda tot ceea le atrage atentia.

Pe micii nostri rasfatati trebuie sa ii tinem mereu in alerta, sa-i provocam si sa le starnim imaginatia. LEGO, Barbie, Nerf – iata doar cateva dintre brandurile preferate ale copiilor, pe care orice junior le merita cu siguranta. Ca parinte, te gandesti atat la partea de divertisment, cat si la partea educativa (traim intr-o lume care cere tot mai multe de la copii si trebuie sa-i pregatesti de mici pentru a face fata „concurentei”…). Am vazut recent o noutate demna de remarcat: Nisipul Kinetic – un nisip de jucarie perfect pentru casa, care nu se usuca, nu se risipeste, nu se lipeste de maini si nu murdareste, fiind 100% sigur si non-toxic. Perfect si pentru copii, si pentru adulti. Sau, si mai bine, pentru copii si adulti care se joaca impreuna 😉

„Nisipul kinetic este 98% nisip si 2% magie, magia fiind agentul de legare ce face ca particulele de nisip sa se lipeasca unele de altele si nu de lucrurile tale”, spun frumos cei de la www.nisip-kinetic.ro. Pe website pot fi comandate produsele, disponibile in multe variante. De asemenea, gama este disponibila si in magazinele dm din Romania. Imi place ca nisipul kinetic este refolosibil, nu se usuca niciodata. Astfel, este o jucarie cu randament pe termen lung 😉 Iata mai jos un video, pentru a intelege perfect care-i treaba cu nisipul kinetic:

Miscarea face bine, oricum ai face-o. Daca te organizezi, cu atat mai bine

Cand eram copil, petreceam mult timp afara, improvizand jocuri si jucarii. Eram gimnasta pe bara de batut covoare, jucam fotbal cu conuri de brad, faceam concursuri de sarituri peste vreo baltoaca, ma intreceam cu ceilalti copii intr-un cros pana la cel mai apropiat magazin, care era la cateva strazi distanta; de acolo ma intorceam uneori cu greutati (sacose pline) si imi demonstram astfel forta pana acasa.

Locuiam undeva pe la marginea orasului, insa scoala la care mergeam era tocmai spre centru. Cand ratam autobuzul (care trecea din ora in ora si uneori si cu pauze mai mari), nu aveam alta varianta decat sa o iau pe jos, iar pentru mine acest traseu era un adevarat maraton. Iarna era sezon pentru aluncat pe gheata si pentru probele de nimerit cu bulgari – probe individuale si de echipa. Cursele cu sania aveau trasee lungi si adesea obstacole care ne faceau sa ne rasturnam spectaculos.

Inghetata si alte dulciuri ambalate erau o raritate, asa ca un desert perfect putea sa fie vreo ora de stat catarata in vreun cires sau dud din apropiere. Pana la el, mai aveam de trecut o proba – gardurile caselor vecine si feritul de caini. N-o sa uit ziua in care un catel fioros (un adevarat lup in viziunea mea de fetita de 8 ani) s-a ambitionat sa ramana sub ciresul in care ma suisem si astfel mi-am prelugit sederea cu multe ore, pana cand „fiara” si-a gasit de lucru in alta parte a livezii si am reusit sa ma strecor pana la primul gard.

Parintii mei aveau destule griji cu mine si fratii mei, iar sportul chiar nu era o prioritate, in sensul ca oricum il faceam singuri zi de zi. Nu puteam visa sa merg la o sala in mod organizat, la cursuri de inot, tenis sau alte asemenea. Parintii nu puteau sa ne ofere sport in mod organizat, dincolo de ceea ce faceam la scoala. Dar asta, dupa cum spuneam, nu a fost niciodata o piedica, poate a fost chiar o motivatie – sa caut mereu sa improvizez, sa fac miscare organizandu-ma singura.

Astazi, in parcuri vedem multe familii care fac miscare impreuna, de la mic la mare. Sunt alte vremuri, desi sunt sigura ca si acum, in special in orasele mici (dar nu numai) si mai ales in Romania rurala, cele povestite de mine se tot repeta. Partea buna este ca acum tot mai multe persoane sunt constiente de beneficiile miscarii si o fac inclusiv in mod organizat – ei si copiii lor. Dincolo de limbile straine, cei mici merg astazi la cursuri de inot, judo, fotbal, tenis, patinaj, baschet, handbal si multe altele. As include si dansul, pe care il consider undeva intre sport si arta.

Miscarea este buna oricum ai face-o. Daca totusi ai posibilitatea sa o faci in mod organizat, cu atat mai bine. Poti utiliza diverse aparate, nu trebuie sa te feresti de modernitate, care acum este „normala”. Copiii de astazi au tentatii nefericite (sedentarism, alimentatie nesanatoasa), insa in acelasi timp au acces la o multime de discipline sportive pe care le pot practica in mod organizat. Exista asadar un gen de echilibru.

Din fericire, parintii sunt tot mai interesati de astfel de „cursuri de miscare” pentru cei mici, iar copiii au oportunitatea de a porni pe un drum sanatos in viata. Ideal este ca miscarea sa fie acum in familie, caci si copiii, si parintii au nevoie. As spune chiar ca acum parintii sunt cei care sufera adesea, pentru ca au joburi stresante „de birou” si au mare nevoie de miscare in mod organizat in viata lor.

Pentru toate varstele exista caravana Miscarea face bine, powered by Dolce Sport, un eveniment aflat la a saselea an consecutiv, sub forma unui festival sportiv – Cea mai mare ora de sport. In Bucuresti, Brasov si Mamaia, oricine poate sa se bucure de miscare timp de 12 ore. Pe 9 iulie 2016 este randul Brasovului sa gazduiasca aceasta eveniment, chiar in zona centrala, in Piata Sfatului, intre orele 9:00 si 21:00.

Singuri sau in familie, participantii se pot bucura de urmatoarele activitati:

Clase de fitness cu unii dintre cei mai buni instructori din tara si din strainatate: RealRyder- biciclete, OneCore – step aerobic, Zumba, Steel Programs, Kangoo Jumps, TotalGym – Functional Training, Boot camp si Shooting Gate pentru pasionatii de fotbal.

Kids BikeSchool – zona speciala de poligon pentru copii, unde cei mici vor învata, alaturi de instructori specializati, tehnici de mers pe bicicleta si reguli de circulatie si de siguranta în trafic.

Crosul caritabil UpDown Run, cu doua probe, in bucla cu start in Piata Sfatului:

4 km, pentru cei care vor sa descopere bucuria alergarii,

7 km, cu 340m diferenta de nivel, pentru alergatorii de cursa mai lunga si care nu se tem de inaltimi si catarari.

Cea mai mare ora de sport este un festival de fitness si sport, pus in scena de smartatletic si GetFit pentru Dolce Sport si Telekom Romania, in parteneriat cu Asociatia Sapte Scari, din Brasov. Parteneri: Aqua Carpatica, Ciuc Natur Radler, Eisberg.